UFT 11 – Povestea continua!
UFT 11 – Ultimate Fighting Tournament Fight Show – Povestea continua!
După ultimul eveniment marca UFT, care s-a desfășurat cu “casa plină”, peste 4-500 de persoane rămânând în afara sălii de eveniment, evenimentul fiind SOLD OUT, organizatorul promoției Ultimate Fighting Tournament vă promite un spectacol excepțional.
“Vom avea prezenți cei mai bine pregătiți sportivi din Transilvania, de la cele mai importante săli de Arte Marțiale din România dar și din Anglia, Italia, Spania, Ungaria și Moldova. Ultimate Fighting Tournament 11 va fi cel mai spectaculos eveniment de lupte, de până acum, dintre toate edițiile, pe care il va putea vedea publicul sporturilor de contact și cel al evenimentelor de profil.”, a declarat Haidu Sebastian, creatorul acestei promoții.
La ediția cu numărul 11 al galelor UFT vor fi prezenți luptători pe care publicul nu i-a mai văzut luptând dinainte-a “pandemiei”. Vor fi anunțați, în perioada următoare, toți protagoniștii care vor performa în cea mai puternică gală de lupte din Transilvania.
Cei care încă nu au fost prezenți în sală, să vadă show-ul în direct, aproape de cușca de MMA, nu trebuie să rateze următorul eveniment marca UFT.
Intră aici pe pagina evenimentului UFT 11
Mai jos puteți vedea câteva clipuri de la evenimentele trecute:
Nu rata noutățile legate de următorul eveniment, intră constant pe pagina www.uft.ro sau pe paginile oficiale de FACEBOOK, INSTAGRAM sau TIK TOK.
Intră aici pe pagina evenimentului UFT 11
mma, kickboxing, uft, muay thai, muaythai, cușcă mma, eveniment mma, lupte în cușcă, gală de mma, gala k1, k1, gala k1 romania, gala mma romania, gala muay thai romania, muaythai romania, ultimate fighting tournament 2023, stiri mma, pariuri mma, pariuri lupte, pariuri k1, dfs, pariuri rxf, superbet dfs, casa pariurilor uft, heroes mma, centura uft, centura mma, centura k1, piramida k1